2-0 cu CS U II Craiova


Intermediara de marți a programat la Podari, primul derbi județean din această săptămână. S-au întâlnit ACS Podari și CSU II Craiova, iar meciul a fost unul jucat pe contre, în care ambele echipe și-au împărțit reprizele. Prima parte a jocului a aparținut gazdelor care au irosit mari șase de gol prin Cârstea care a țintit transversala dintr-o lovitură liberă, apoi Sârmon a trimis cu capul la râdăcina barei, iar reluarea cu tot cu capul alui Orban a fost anulată pe motiv de ofside. Tot Cârstea putea marca în când a scăpat singur cu portarul dar a fost blocat de Vlad. După pauză ”satelitul” a ieșit mult mai hotărâtă de le vestiare, iar Buzan cel mai bun jucător al oaspeților a țintit în minutul 48 de la 20 de metri bara din dreapta al porții lui Mecea. Elevii lui Naicu au revenit în joc și au şi înscris prin Alex Raicea (79), care a scăpat singur cu Vlad şi a punctat, după o deschidere excelentă a lui Neacşu. A fost cel de-al treilea giol consecutiv marcat de mijlocașul stânga al Podariului care traversează o formă excelentă. Spre finalul jocului craiovenii au mai trimis odată minge în transversală prin Alex Popescu (80), dar cei care au mai marcat au fost tot gazdele, George Neacşu stabilind scorul final în ultimul minut din cele 4 de prelungire cu un şut de la 14 metri lateral stânga la colțul lung, după ce a fost pus în valoare de o diagonală a lui Claudiu Ştefan.” Pentru noi este o victorie foarte importantă și cred că o merităm. Am avut și noi o bară, au avut și ei două, cred că a fost un joc plăcut spectatorilor, între două echipe care joacă un fotbal ofensiv. Mă bucur că trecem printr-o perioadă bună. Atuul nostru pentru ultimele trei partide a fost dorința de victorie. Formăm un grup frumos și consider că dăruirea și devotamentul băieților a făcut ca noi să câștigăm punctele din ultimele trei etape “, a declarat Victor Naicu la finele meciului de marți. Acesta a folosit formula: Mecea – Orban, Dina, Avram, Luică – Stancu, Sârmon (84 Dumangiu) – Preda (86 Cl. Ştefan), Cârstea (76 G. Neacşu), Raicea – Geanimu (59 Fieraru). La CS U II antrenorul Cornel Pauără i-a trimis în teren pe: Vlad – Vlădoiu, Hodea, Hreniuc, Borța – Frăsineanu (59 Gunie), Enache, Buzan – Țoiu (73 Trocan), Al. Popescu, Tătulea (84 Ionescu).

This entry was posted in Stiri. Bookmark the permalink.

Reply

Your email address will not be published.

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

What is 15 + 3 ?
Please leave these two fields as-is:
IMPORTANT! To be able to proceed, you need to solve the following simple math (so we know that you are a human) :-)